miercuri, 24 noiembrie 2010

Evolution vs Involution

Observaţia şi analiza tuturor lucrurilor în această lume înseamnă să cercetezi ceea ce e în jurul tău şi dacă e posibil să identifici 'modelul evoluţiei'. Asta pentru a face prognoze, prognoze ce ar putea fi ajustate pentru îmbunătăţirea spaţiului şi a calităţii acestuia.


Îmi place să leg partea fizică de partea spirituală şi să descopăr legile care ne guvernează.
Se pare că ne dezvoltăm după diferite modele (trebuie să existe un număr de la care s-a plecat şi care e în continuă evoluţie), dar toate ar trebui să ducă în acelaşi punct (gen toate drumurile duc la Roma).

Conform teoriei de ciclicitate, înseamnă că apogeul evoluţiei devine involuţie. Practic ajungem din punctul din care am plecat. Scop - NUL
Chiar nu avem un scop? Suntem atât de limitaţi încât avem nevoie de un scop?

Nimic nu se pierde totul se transformă. Hmmm…deci  e o evoluţie în ciclicitate. 
Ar fi mai bine să definim evoluţia în spirală?

Şi dacă am schiţa lumea în care trăim printr-o formă la fel ca cea a simbolului pentru infinit? 
Atunci, acolo unde apare intersecţia ar trebui să existe o gaură neagră care face trecerea dintr-o parte în alta. De fapt ar fi un model yin şi yang, iar pe conceptul de ciclicitate vibraţia celor 2 spaţii se schimbă pentru a menţine echilibrul.

Materie şi antimaterie

Toate astea ar reprezenta modelul universal al tuturor lucrurilor, de la cea mai mica scară la cea mai mare.

Scop...neidentificat 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu